Noua ani de la operatie

21. 02. 01
posted by: As LTD
Accesări: 685

Iov 37:16  Înţelegi tu plutirea norilor, minunile Aceluia a cărui ştiinţă este desăvârşită?

Începând cu anul 2012, luna Ianuarie a fiecărui an de atunci încoace a fost una de aducere aminte a minunilor pe care Domnul le-a făcut în dreptul Teodorei. După doi ani de spitalizări, cu un diagnostic ce-ți taie respirația și cu șanse zero de supraviețuire, cu un sistem medical potrivnic ce nu a vrut să mai aloce vreun fond pentru salvarea Teodorei pe motiv că ”nu are nicio șansă la viață” și … oricum, este un copil cu handicap (!!!) luna ianuarie a anului 2012, mai exact datele de 23 și 30 ale acestei luni, au produs, prin mâna unor doctori cardiologi de excepție – dr. Gerald Tulzer & dr. Mair Rudolf (AKH Linz) – minunea: inima Teodorei începea, pentru prima dată după doi ani de la naștere, să bată normal!

Teodora s-a născut pe 5 aprilie 2010 la Maternitatea Giulești și a fost diagnosticată imediat după naștere cu Trisomia 18 sau “Incompatibilitate cu Viața!” La finalul lunii Mai este transferată la ATI Budimex. (două luni și jumătate mai târziu, mai exact pe 16 august 2010, un incendiu se produce la ATI Giulești în urma unui scurt circuit și mor șase nou-născuți iar alți cinci fiind grav raniti … )

La ATI Budimex, după diagnosticarea cu T18, devine primul bebeluș din secție care nu mai are nicio șansă la viață deoarece malformațiile produse de acest sindrom erau extrem de grave și nimeni nu-și asuma riscul vreunei intervenții sau deplasări în afara țării (costurile fiind imense). Între timp însî, mor câțiva bebeluși din secție cu șanse reale la viață dar … din neglijență medicală. Pe unii îi cunoșteam deja fiind zi și noapte cu părinții lor pe holul spitalului … Nu voi vorbi însă niciodată public despre tot ceea ce am experimentat în aceea perioadă.

Când starea de sănătate s-a ameliorat puțin, Teodora a fost externată pe semnătură cu gândul direct de a … muri acasă … “petreceți cât mai mult timp cu ea până …”

Am pornit la drum pe cont propriu chemând Numele Domnului Isus peste ea și crezând din toată inima că vindecarea ei este posibilă. Austria a fost locul unde Teodora pot spune că s-a născut a doua oară. Statul austriac, pe lângă profesionalismul oferit de medici, a subvenționat trei sferturi din costurile operației! Asta numesc eu un sistem funcțional în care viața pacientului este mai presus de interese și culori politice!

Avem multe provocări care ne stau în față… diagnosticul de scolioză severă, leucom corneean la ambii ochi, îngustarea ligamentelor din cauza lipsei de mișcare și flexie plus recuperarea neuro care este, medical vorbind, imposibilă. Vom continua să credem și sunt convins că alături de El, vom reuși mari minuni! Până aici Domnul ne-a ajutat – și am încrederea că ne va mai ajuta și de aici încolo! Mulțumim, Doamne!

Avem și aici medici și terapeuți de excepție care, dacă ar fi sprijiniți de un sistem creat în slujba pacientului, ar face cu siguranță mari isprăvi. Îi felicit pe cei care, deși cunosc metehnele sistemului, aleg în continuare să depună eforturi imense pentru a salva vieți și a schimba ceva!

Nu vreau să nominalizez însă … vreau să mulțumesc din suflet tuturor celor care sunt implicați, într-un fel sau altul, în recuperarea, tratarea și susținerea îngrijirii Teodorei!

Dumnezeu să vă binecuvinteze!

Psalm 40:5  Doamne, Dumnezeule, multe sunt minunile şi planurile Tale pentru mine: nimeni nu se poate asemăna cu Tine. Aş vrea să le vestesc şi să le trâmbiţez, dar numărul lor este prea mare ca să le povestesc.

Share this post

Submit to FacebookSubmit to Google PlusSubmit to TechnoratiSubmit to TwitterSubmit to LinkedIn

CONTACT US

Contact and board image LTD site

MESAJ PENTRU MĂMICILE COPIILOR SPECIALI ...

scrisoare catre mamiDragă mămică,

Îmi pare rău că nu sunt tocmai bine,
Nu sunt aşa … normală precum ar trebui.
Ştiu că eşti tristă, și cunosc durerile din inima ta,
Văd toate lacrimile rostogolindu-se pe faţa ta.
Ai aşteptat atâta vreme după mine şi acum…
Nu sunt tocmai bine,

Dar mami, răsplata ta va fi mai mare. comorile din inima ta vor fi mai multe.
Şi pentru că a trebuit să-mi dai mai multă dragoste, tandreţe şi afecțiune,
Domnul îţi va da o mai mare măsură din toate lucrurile de care ai nevoie.
Iar în anii care vor veni, oamenii vor vedea în tine roada dragostei, blândeţii, răbdării şi bunătăţii
datorită acelor lucruri pe care tu, va trebui să mi le dai mie ...

Dumnezeu, în Înţelepciunea Sa, s-a uitat jos din ceruri
Şi tocmai pentru că ştia că am nevoie de mai multă dragoste şi grijă
Te-a ales pe tine, pentru mine – cea mai bună dintre toate mămicile…

Iată-mă, aici sunt … Deşi nu sunt tocmai …. bine.

Dar, cu ajutorul Lui și al tău ... voi fi!

HOME LTD

Utilizăm modulele cookies pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare şi a se integra cu reţele de socializare. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Politica de Confidentialitate !