FORLI - VILLA IGEA - dr. MASSIMO BUSIN
Revin cu noi informații… Nu am mai postat pentru că situația a implicat schimbări bruște, decizii rapide … (bagaje făcute chiar și nervi dar toate astea fac parte din astfel de situații uneori, limită). Pe scurt, în urma intrării în sală și a evaluării sub anestezie generală, doctorul Busin a constatat că este necesară re-transplantarea corneei deoarece aceasta este deteriorată și are o ulcerație pentru care Teo are tratament până la intervenție. Am sperat că odată intrată în sală, după evaluarea sub anestezie totală va fi rezolvată și problema însă din păcate corneea actuală este … compromisă. Slavă Domnului că nu este și ochiul (vederea poate fi salvată complet).
-
Retransplantarea se referă la un nou transplant de cornee efectuat atunci când un transplant anterior a eșuat, fie din cauza respingerii țesutului donat, fie din cauza unei noi deteriorări a corneei transplantate sau a celei native.
În cazul Teodorei corneea fusese acceptată însă este foarte probabil ca ea să fi dormit cu ochiul deschis și cu fața în jos frecând astfel ochiul. (este, momentan, singura explicație a medicului)
Fiind destul de mulți pacienți în blocul operator în acea zi, ne-a anunțat a doua zi (joi seara) de necesitatea re-intervenției. Aveam de ales între a interveni miercurea viitoare sau a pleca spre România urmând să ne reîntoarcem în două-trei săptămâni. Ținând cont că am venit cu mașina iar drumul a implicat două zile (cu avionul este mai dificil pentru că depindem și de alți factori), am ales să rămânem.
Am strâns însă bagajele și ne-am mutat între timp într-o nouă locație deoarece unde eram, costul cazării era destul mare pentru a sta o perioadă mai lungă! Am reușit, prin bunăvoința unei familii venite tot cu fetița la operație (am să vă vorbesc despre ea într-o postare viitoare însă până atunci purtați-o și pe această micuță de 6 ani în ruga voastră. O cheamă Andreea …) să găsim o cazare cu un preț ce ne poate permite să rămânem aici până rezolvăm problema cu ochiul Teodorei.
În concluzie, miercuri (24 - la fix doi ani -!!!- de la transplantul inițial) este programată intervenția chirurgicală pentru re-transplantare (procedură care ni s-a spus că nu este similară în complexitate cu intervenția de acum doi ani ceea ce va face - sper și mă rog Domnului - ca recuperarea să fie mult mai rapidă)
Între timp Domnul își face lucrarea Lui tainică în care întâlnim persoane care … au aflat de situația Teodorei de pe net sau din astfel de postări și au decis să vină aici să rezolve problemele copiilor lor (cazul de față tot unul cu handicap grav). Nu vă pot reda reacția lor (dar și a noastră) la “celebra” deja afirmație “ea este Teodora despre care am citit pe net ?!?! Prin ea și problemele ei am aflat de clinica aceasta… Pierdusem orice speranță că mai putem rezolva ceva și uite că Dumnezeu ne-a deschis ușile prin ea! “ (Rămâi cu adevărat fără cuvinte când vezi “cât de mică e lumea”)
Vă mulțumim tuturor pentru că sunteți alături de noi în rugăciune. Fiecare mesaj al vostru de încurajare și gânduri bune, ne-au motivat să continuăm să luptăm!
Dumnezeu să vă binecuvinteze!