Poate cunoşti pe cineva care are anumite obsesii sau poate ești chiar tu o astfel de persoană. Probabil te consideri „nevinovat”, neştiind că acele obsesii se pot agrava sau pot deveni tulburări care să îți afecteze considerabil viaţa.

Din gama largă a obsesiilor

Obsesiile sunt gânduri sau imagini care se repetă la nesfârşit la nivel mintal, deranjante, involuntare şi incontrolabile. Acestea nu sunt dorite, iar cei care le au nu pot face nimic împotriva desfăşurării lor. Obsesiile sunt tulburătoare deoarece distrag atenţia de la activităţile zilnice şi pot deveni debilitante, explică psyclinic.ro. Gânduri de genul: „Oare am încuiat uşa când am plecat?”, „Oare am scos fierul de călcat din priză?” pot apărea în mintea oricui, dar de obicei tind să dispară, dat fiind faptul că de fiecare dată persoana în cauză își dau seama că a făcut respectivele acţiuni. Însă pentru unele persoane aceste gânduri devin presante şi, până nu se întorc să verifice dacă este totul în regulă, disconfortul creat de aceste gânduri nu dispare.

Cât de grave sunt obsesiile?

Există cazuri în care obsesiile degenerează în tulburări obsesiv-compulsive. Persoanele care au anumite obsesii tind să dezvolte comportamente repetitive sau ritualuri, numite compulsii, din încercarea de a înlătura gândurile, imaginile şi impulsurile obsesive. Dar aceste compulsii nu elimină obsesiile, ci le fortifică, provocându-i celui în cauză stări de anxietate. Există diferite tipuri de tulburări obsesiv-compulsive: legate de obiecte deținute, de igienă, de ordine şi simetrie sau altele.

Dezvoltarea tulburării obsesiv-compulsive este graduală, motiv pentru care persoana în cauză nu este conştientă de debutul ei. Ea poate afecta funcţionarea generală a individului, comportamentul la locul de muncă şi acasă, provocând probleme la şcoală sau la serviciu, în familie sau în cadrul relațiilor interpersonale, notează la-psiholog.ro.

Cauzele exacte nu par să fi fost stabilite cu precizie. Unii specialişti susţin că acestea rezidă într-o combinaţie de factori biologici, psihologici şi culturali. Alţii afirmă că originea lor ar fi experienţele traumatizante din viaţă, mai ales din perioada copilăriei. Atât femeile, cât şi bărbaţii sunt afectaţi în egală măsură, dar de tipuri diferite de obsesii şi tulburări.

Spre exemplu… perfecţionismul

Poate ai avut ocazia să cunoşti o persoană obsedată de perfecţiune. Recent, un studiu publicat în Review of General Psychology arată că perfecţionismul distruge literalmente viaţa celui care suferă această obsesie. Persoanele perfecţioniste au un risc mărit de a suferi de depresie, anxietate şi, în anumite cazuri, de a se sinucide, relatează news.health.com.

Văzut din afară, perfecţionismul poate părea un lucru demn de apreciat, dar prea puţini înteleg implicaţiile acestuia. Coordonatele perfecţioniştilor sunt extremele: ori totul, ori nimic, ceea ce generează o teamă paralizantă în faţa eşecului. Perfecţionismul afectează chiar şi sănătatea fizică; în spatele persoanelor anorexice se poate afla dorinţa de a fi perfecte, explica Elizabeth Lombardo, psiholog şi autorea cărţii Better Than Perfect: 7 Strategies to Crush Your Inner Critic and Create a Life You Love. Acest lucru nu înseamnă însă că persoanele care se luptă cu kilogramele în plus nu pot fi perfecţioniste.

Lombardo susţine, de asemenea, că persoanele perfecţioniste sunt predispuse oboselii, epuizării cronice şi nejustificate şi sindroamelor precum fibromialgia. De ce? Pentru că aceste persoane sunt atât de ocupate cu obsesia de a fi părintele perfect, sora/fratele perfect, şeful perfect, angajatul perfect, încât uită de ele însele şi de necesitatea de a se îngriji, explică Lombardo. În plus, cei aflați în această situație suferă de stres, care, dacă depăşeşte anumite limite sau nu este corect gestionat, poate produce boli cardiovasculare şi altele.

Soluţia?

Persoanele cu obsesii grave sau tulburări obsesiv-compulsive au la dispoziţie ajutor specializat şi tratamente medicale. Însă acestea pot fi ajutate şi de cei din jur, rude sau prieteni. O persoană perfecţionistă poate fi ajutată prin punerea în evidenţă a calităţilor şi a punctelor forte pe care le are, însă niciodată prin afirmaţii de genul „nu trebuie să fie totul perfect!”

De asemenea, o altă soluţie este eliminarea din gândire a lui „trebuie” şi „ar trebui”. De ce „trebuie” sau „ar trebui”? Aceasta poate fi o întrebare utilă pentru perfecţionişti, deoarece ar putea afla care sunt adevăratele motive din spatele lucrurilor pe care le consideră obligatorii.

Alt element important este schimbarea percepţiei asupra eşecului. Dacă acesta este privit ca un capăt de linie, lucru caracteristic perfecţioniştilor, poate avea consecinţe grave la nivel mintal şi emoţional. Dar dacă este ajutat să vadă că este doar o experienţă neplăcută din care poate învăţa ceva, cel în cauză poate trece mai uşor prin disconfortul inerent nereuşitei.

Consilierea de asemenea poate fi o soluţie, deoarece ajută persoana afectată, dar şi familia să înțeleagă mai bine problema şi să stabilească împreună ţinte şi aşteptări comune şi realiste.       sursa: semneletimpului.ro

Share this post