Breaking News Logo

În urma confuziei create privind depunerea formularului 230, revin cu următoarele precizări:

Potrivit Ordinului nr. 3695 din 27 decembrie 2016 publicat în Monitorul Oficial, formularul 230 poate fi depus la ANAF doar personal de către contribuabil, trimis prin poștă sau online. Acceptarea formularelor depuse prin reprezentant neîmputernicit notarial de către funcționarul ANAF de la ghișeu, nu garantează și validarea lor ulterioară. Prin urmare, noi am decis să continuăm colectarea formularelor de la toți aceia dintre dvs. care doriți să redirecționați 2% din impozitul pe venit către Teodora, și să le trimitem pe fiecare în parte (în numele dvs. însă pe cheltuiala noastră), prin poștă cu confirmare de primire, către ANAF-urile de care aparțineți. În felul acesta vom putea avea garanția validării formularelor !

Evident că ne-ar ușura foarte mult sarcina varianta în care puteți depune personal la ghișeu sau alegeți să-l trimiteți direct prin poștă însă în cazul în care nu este posibil acest lucru, luați în considerare varianta menționată. Pentru orice informație, scrieți vă rog pe adresa asociatialtd@gmail.com

Vă mulțumim pentru sprijin ! Fiți binecuvântați !

Reclama 2 pentru 2017 pentru veniturile provenind din salarii

Descarcati varianta FARA IMPUTERNICIT !

Formular 230 button

MODIFICARE LEGISLATIVA LA DEPUNEREA FORMULARULUI 230 !

18. 01. 26
posted by: As LTD
Accesări: 2025

Potrivit ordinului președintelui ANAF numărul 3695, emis în 2016, Redirecționarea celor 2% din impozit se va face doar personal, la Fisc, prin poștă sau electronic. Aceasta este una din măsurile “Revoluției Fiscale” menite să descurajeze contribuabilul în a putea susține activitățile umanitare ale asociațiilor. Până acum reușeam – cu foarte mare greutate – să strângem 300 – 400 de formulare prin care acopeream cheltuielile pentru recuperarea Teodorei. La data depunerii (25 mai a fiecarui an) mergeam cu formularele centralizate pe sectoare, cu borderou și declarație pe proprie răspundere privind corectitudinea datelor, la ANAF.

De anul acesta, din cauza acestei măsuri aberante, nu vom mai putea face acest lucru deoarece această măsură, una de altfel intenționat luată, descurajează contribuabilul în a mai redirecționa acest procent din impozitul pe venit. Oricărei asociații îi este greu să convingă o persoană să redirecționeze către acea instituție pentru a-i susține cauzele umanitare … dar să mai trimiți și omul să-l depună personal !!! În felul acesta, această masură va aduce mai mulți bani la bugetul de stat pentru că mulți contribuabili, din cauza lipsei de timp, nu-și vor depune personal formularul la ANAF !

Există asociații precum “Help Autism” care strâng anual peste 80.000 de formulare. Este mult mai simplu ca 4-5 reprezentanți ai asociației să le colecteze de la contribuabili și să le depună în numele lor decât să meargă 80.000 de persoane la ANAF și să le depună personal. Pentru asta există acea rubrică de “ÎMPUTERNICIT” … care odată completată și semnată are valoare juridică. Nu duci 80.000 de persone la notar să faci procură la fiecare ... E absurd … și totuși, trăim în Romania !!!

Prin urmare … pentru a evita probabilitatea de a fi anulate formularele prin care vreți să sustineți Asociația LTD și implicit pe Teodora în procesul ei de recuperare, vă adresăm următoarea rugăminte:

TOțI cei care doriți să SPRIJINIți recuperarea neuropsihomotorie a Teodorei, vă rugăm faceți acest efort de a depune personal formularul până pe 25 mai 2018 !

În cazul în care timpul nu vă permite să vă puteți deplasa la Administrația Fiscală de care aparțineți, mai există o variantă și anume aceea de a-l trimite prin poștă. Vă punem la dispoziție adresele ANAF ale sectoarelor 1-6 (inclusiv jud. Ilfov). ADRESE ANAF

Pentru cei din țară, adresele actualizate ale sediilor ANAF le puteți găsi AICI !

Dacă legislativ apare vreo modificare, vă voi ține la curent ! Mulțumim din suflet celor care veți alege să susțineți recuperarea Teodorei și mai mult, veți sacrifica din timpul vostru pentru a depune personal formularul. În felul acesta autoritatile nu vor mai avea vreun motiv de care să se lege pentru a-l anula !

Dumnezeu să vă răsplătească fiecăruia după bogăția binecuvântărilor Lui cerești și pământești !

Cu deosebit respect,
Christian Dragomir

Articol pe aceeasi tema: Schimbare: Donarea a 2% din impozit se va face doar personal, la Fisc, prin poștă sau electronic ...

Share this post

Submit to FacebookSubmit to Google PlusSubmit to TechnoratiSubmit to TwitterSubmit to LinkedIn

CONTACT US

christiandragomir

CRISTIAN DRAGOMIR

Presedinte
Asociatia Lidia Teodora Dragomir
Mobile: (+40) 773.795.826 RDS
           (+40) 724 644 197 Vodafone
Mail: office@lidiateodoradragomir.ro
       asociatialtd@gmail.com
                    corina dragomir

CORINA DRAGOMIR

Membru
Asociatia Lidia Teodora Dragomir
Mobile: (+40) 723.763.485 Vodafone
           (+40) 770.260.749 RDS
Mail: corydragomir@gmail.com
Favicon
Sos. Giurgiului nr.131 Bloc 1 Scara 4 Apartament 127
Sector 4 Bucuresti