Declararea beneficiarului real pentru asociații și fundații

20. 09. 04
posted by: As LTD
Accesări: 140

Obligația de a declara beneficiarul real pentru asociații și fundații a apărut odată cu intrarea în vigoare a Legii 129/2019. Primul termen până la care ONG-urile trebuiau să depună această declarație a fost 21 iulie 2020 (12 luni de la intrarea în vigoare a legii). In perioada stării de urgență – prin OUG 29/2020 – data limită a fost amânata până la 14 august 2020.

În 14 august 2020, ultima zi de depunere a declarației, termenul a fost din nou prelungit până la 1 noiembrie 2020 printr-o ordonanță de urgență a Guvernului.

Depunerea acestei declarații a generat foarte multe întrebări pentru că legea din păcate nu e clară iar autoritățile publice competente (în cazul de față Ministerul de Justiție și Oficiul Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor), nu au reușit să ofere lămuriri suplimentare pe parcursul acestui an.

Mai mult, legea impune ca această declarație să fie autentificată (de notar), procedură care generează practici foarte diverse, în funcție de interpretarea pe care fiecare notar o dă prevederilor legale.

În 25 august 2020 prin OUG nr. 142/2020 a fost prelungit termenul pe care il au ONG-urile pentru depunerea Declaratiei privind beneficiarii reali. Actul normativ a fost publicat in Monitorul Oficial nr. 771 din 24 august 2020.

Pentru anul 2020, termenul limită de depunere a declarației este 1 noiembrie, la fel ca în cazul societăților.

Câteva informații practice care să vă ajute să gestionați această procedură puteți găsi AICI

Share this post

Submit to FacebookSubmit to Google PlusSubmit to TechnoratiSubmit to TwitterSubmit to LinkedIn

CONTACT US

Contact and board image LTD site

MESAJ PENTRU MĂMICILE COPIILOR SPECIALI ...

scrisoare catre mamiDragă mămică,

Îmi pare rău că nu sunt tocmai bine,
Nu sunt aşa … normală precum ar trebui.
Ştiu că eşti tristă, și cunosc durerile din inima ta,
Văd toate lacrimile rostogolindu-se pe faţa ta.
Ai aşteptat atâta vreme după mine şi acum…
Nu sunt tocmai bine,

Dar mami, răsplata ta va fi mai mare. comorile din inima ta vor fi mai multe.
Şi pentru că a trebuit să-mi dai mai multă dragoste, tandreţe şi afecțiune,
Domnul îţi va da o mai mare măsură din toate lucrurile de care ai nevoie.
Iar în anii care vor veni, oamenii vor vedea în tine roada dragostei, blândeţii, răbdării şi bunătăţii
datorită acelor lucruri pe care tu, va trebui să mi le dai mie ...

Dumnezeu, în Înţelepciunea Sa, s-a uitat jos din ceruri
Şi tocmai pentru că ştia că am nevoie de mai multă dragoste şi grijă
Te-a ales pe tine, pentru mine – cea mai bună dintre toate mămicile…

Iată-mă, aici sunt … Deşi nu sunt tocmai …. bine.

Dar, cu ajutorul Lui și al tău ... voi fi!

HOME LTD

Utilizăm modulele cookies pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare şi a se integra cu reţele de socializare. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Politica de Confidentialitate !